Când vine vorba de divorț și aranjamentele de timp și spațiu (adică unde și cât timp vor petrece copiii cu fiecare părinte), de cele mai multe ori viitorii foști soți rămân în lupta de putere.

Știm deja din psihologie că pentru a se acomoda mai bine noii situații familiale, copiii trebuie să petreacă timp substanțial cu fiecare părinte, dar asta nu înseamnă domiciliul alternativ, adică un aranjament prin care să petreacă timp aproximativ egal cu fiecare (ex. 50/50). Ci este nevoie de o adaptare a noastră, a adulților, la nevoile și etapele de dezvoltare ale copiilor.

E bine de știut că și specialiștii în drept caută soluții potrivite în interesul copiilor, nu în interesul adulților (adică a clienților lor) cu orice preț.

„Prezentul studiu îşi propune să analizeze în mod critic instituţia locuinţei alternante a copilului, ce pare să îşi fi găsit în ultimii ani tot mai mulţi adepţi în doctrină şi jurisprudenţă.

În acest sens, în prima parte a studiului, şi cea mai amplă, locuinţa alternantă a copilului este analizată din perspectiva legalităţii, arătând că, indiferent de modalitatea de interpretare adoptată, aceasta contravine dreptului pozitiv intern, singura ipoteză, extrem de improbabilă, în care ar putea fi considerată legală fiind cea în care ar decurge din tratatele şi convenţiile internaţionale semnate de România, iar acestea s-ar aplica cu prioritate.

În cea de-a doua parte a studiului, locuinţa alternantă a copilului este analizată din perspectiva interesului superior al copilului, concluzia fiind că cele două sunt incompatibile aproape întotdeauna şi că locuinţa alternantă vine în realitate să servească intereselor părinţilor, iar nu intereselor copilului.”

(Ioan Ilieș Neamț, nr. 1/2021 al Revistei de Dreptul Familiei)

Studiile de specialitate subliniază că contactul cu ambii părinți este ingredientul cheie în adaptarea copiilor în caz de separare/divorț al părinților.

Conform cercetărilor, copiii aflați în aranjamente agreate privind exercitarea autorității părintești în comun (nu în mod exclusiv) au avut mai puține probleme comportamentale și emoționale, o stimă de sine mai mare și relații de familie și performanțe școlare mai bune în comparație cu cei aflați în situații de custodie unică. De asemenea, nu s-a găsit nici o diferență semnificativă de adaptare între copiii aflați în custodie comună și cei care trăiesc în familia nucleară. Copiii aflați în custodia comună probabil se descurcă mai bine, potrivit cercetătorilor, deoarece au contact continuu cu ambii părinți.

De asemenea, potrivit cercetărilor, cuplurile cu un acord în ce privește exercitarea autorității părintești tind să experimenteze mai puține conflicte. Un astfel de acord poate reduce de fapt conflictul parental în timp.

În ceea ce privește aranjamentele de timp și spațiu în vederea exercitării autorității părintești, studiile arată că este nevoie de o adaptare la nevoile și etapele de dezvoltare ale copiilor.

Copilul mic (până la 3 ani):

• Copiii mici se descurcă bine cu programe predictibile. Aranjamentul ar trebui să permită copilului să-l vadă în mod constant pe fiecare părinte și, de asemenea, ar trebui să îi permită copilului să păstreze o rutină stabilă.
• Copiii mici au atașamente puternice față de îngrijitori, mai ales față de mamă, în special dacă mama a fost prezentă fizic în primii ani de viață. Figura maternă este figura de atașament principală.
• Copiii mici sunt sensibili la tensiune și furie. Aranjamentul trebuie să ofere părinților o modalitate de a rezolva dezacordurile, astfel încât copilul să nu fie în preajma conflictelor. De asemenea, copiii mici cresc și se dezvoltă rapid, ceea ce înseamnă că părinții vor avea în vedere modalități de a modifica și schimba planul pe măsură ce copilul crește.
• Mulți copii mici se tem de schimbare și au dificultăți cu tranzițiile între casele părinților. Planul vostru poate include prevederi despre schimburi și returnări, astfel încât acestea să nu fie supărătoare pentru copil. O prevedere comună este ca părintele cu care este copilul mic să-l ducă acasă la celălalt părinte.
• Copiii mici își amintesc evenimente și oameni și le poate lipsi părintele care nu este cu el. Puteți include o prevedere în planul vostru pentru un apel telefonic zilnic video (sau frecvent) de la părintele care nu este cu copilul mic. Puteți avea și poze cu celălalt părinte în dormitorul copilului mic.
• Programul vostru ar trebui să ofere copilului un contact frecvent cu ambii părinți și să ofere ambilor părinți oportunități de a hrăni, de a face baie, de a se juca, de a citi, de a aranja întâlniri de joacă și de a-l adormi pe copil.
• Pe măsură ce vă gândiți la programul pentru copilul vostru, trebuie să luați în considerare timpul și îngrijirea oferite de fiecare părinte înainte de separare și temperamentul copilului.
• Copilul de până la 2 ani nu ar trebui să fie separat de nici unul dintre părinți mai mult de 2 zile. În aceasta perioadă se formează atașamentul, iar mama este figura de atașament centrală, cu atât mai mult cu cât legătura dintre mamă și copil se realizează inclusiv prin alăptare. Este o perioadă definitorie pentru copil, cu efecte pe termen lung, care va afecta atât încrederea în sine a copilului cât și în ceilalți/lume. Tocmai de aceea, în această perioadă e recomandat ca adulții să găsească modalități de cooperare care să nu transmită tensiuni copilului. Ideea de permanență, a unui cămin iubitor să prevaleze nevoilor adulților.

Preșcolarul (de la 3 la 7 ani):

• Copilăria mică este un stadiu de dezvoltare în care toți copiii, chiar și cei din cele mai sigure și predictibile medii familiale, tind să dezvolte anxietate de separare: teama de a nu se pierde de un părinte sau de a-l pierde pe acesta. La această vârstă copilul încă nu înțelege că, atunci când nu ești în câmpul lui vizual, când pleci, nu încetezi să exiști și că vei veni înapoi. Sunt recomandate vizitele dese, în timpul zilei, care, concomitent cu maturizarea cerebrală rapidă, vor ajuta treptat copilul să înțeleagă că celălalt părinte continuă să existe, chiar și atunci când pare că a dispărut, și să aibă încredere că acesta va reveni.
• Preșcolarul se poate simți responsabil pentru divorțul părinților. Este important ca părinții să-l liniștească și, de asemenea, ca părinții să fie pozitivi cu privire la timpul petrecut de copil cu celălalt părinte, fără întrebări intruzive despre cum a fost la celălalt părinte sau ce a zis/făcut celălalt părinte.
• Se recomandă ca părinții să fie neutri în fața copilului când vine vorba de celălalt părinte, fără învinovățire, blamare sau injective și să găsească modalități de cooperare care să nu transmită tensiuni copilului.
• Un preșcolar va spune adesea unui părinte ceea ce părintele vrea să audă, indiferent dacă este adevărat. Dacă copilul vostru spune ceva despre celălalt părinte, ar trebui să discutați cu celălalt părinte pentru a afla faptele.
• Preșcolarii își amintesc evenimente și oameni și le poate lipsi părintele care nu este cu ei. Puteți include o prevedere în planul vostru pentru apelurile telefonice de la părintele care nu este cu copilul. Puteți avea și poze cu celălalt părinte în dormitorul copilului. Programul ar trebui să ofere preșcolarului un contact frecvent cu ambii părinți și să le ofere ambilor părinți posibilitatea de a asigura îngrijirea de rutină.
• Până când preșcolarul se simte confortabil în casele ambilor părinți, poate fi necesar să denumiți o casă primară. Puteți crește încet durata sau numărul vizitelor la cealaltă casă.
• Pe măsură ce vă faceți un program, ar trebui să luați în considerare cât de implicat a fost fiecare părinte cu copilul înainte de separare și temperamentul copilului. Amintiți-vă că copiii preșcolari se pot descurca să rămână departe de un părinte mai mult decât o fac copiii mai mici.
• Când ambii părinți lucrează și copilul merge la grădiniță, poate doriți să împărțiți weekendul, astfel încât fiecare părinte să aibă o zi întreagă cu copilul.
• Preșcolarul poate sta departe de unul dintre părinți până la 3 zile, însă se vor adăuga apeluri telefonice/video. Pentru a putea gestiona cât mai ușor eventualele tantrumuri ale copilului, recomandarea este ca apelurile să fie făcute dimineața, când copilul este odihnit, înainte de o activitate interesantă care-i va capta atenția copilului. Nu este recomandat apelul înainte de culcare, când copilul este oricum obosit și un apel târziu va declanșa plânsete și furie din partea copilului, posibil greu de gestionat de părinte.

Școlarul (de la 8 ani în sus):

• Copiii de vârstă școlară se simt mai confortabil cu despărțirile de părinți datorită școlii, petrecând timp cu prietenii, participând la activități suplimentare etc.
• Copilul va putea face față separărilor mai lungi de fiecare părinte.
• Copiii de vârstă școlară înțeleg conceptele de timp și rutină. Îi puteți oferi copilului un calendar care arată timpul de creștere și alte activități în care copilul este implicat.
• Copiii de vârstă școlară sunt mai independenți și pot fi mai confortabili având două case. Copilul ar trebui să petreacă timpul în casele ambilor părinți.
• Copiii de vârstă școlară se adaptează mai bine la diferite stiluri parentale.
• Copiii de vârstă școlară ar trebui încurajați să încerce o mulțime de activități diferite și să fie implicați în afara casei. Planul vostru parental ar trebui să permită copilului să participe la activități și ambii părinți ar trebui să-l susțină.
• Copiii de vârstă școlară ar trebui să aibă posibilitatea de a vorbi la telefon cu celălalt părinte în privat. Poate doriți să includeți o prevedere în acest sens în planul vostru.
• Copiii de vârstă școlară se descurcă mai bine la școală atunci când ambii părinți sunt implicați în școlarizare. Planul vostru ar trebui să permită ambilor părinți să ajute copilul la teme, să meargă la întâlnirile părinți-profesori, să participe la activități școlare etc.
• Un copil mai mare poate avea păreri despre planul parental și program. Copiilor ar trebui să li se permită să-și exprime sentimentele și puteți lua în considerare părerile lor, dar părinții trebuie să ia deciziile finale cu privire la planul parental.
• Aranjamentul de timp și spațiu ar trebui să ofere copilului cât mai mult contact cu ambii părinți. Pe măsură ce vă faceți programul ar trebui să luați în considerare implicarea fiecărui părinte cu copilul înainte de separare, distanța geografică dintre casele părinților, programul de lucru și angajamentele părinților și nivelul de conflict al părinților.
• Copilul de vârstă școlară poate petrece până la o săptămână departe de celălat părinte, însă va avea nevoie de multă predictibilitate.

Concluzii:

• Predictibilitatea este esențială pentru copii, cu atât mai mult în situații de separare/divorț al părinților. Se recomandă păstrarea rutinelor în ambele case și evitarea altor schimbări majore, precum schimbarea locuinței, a cartierului, a unității de învățământ.
• În realizarea aranajamentului de timp și spațiu e nevoie să se țină cont de etapele de dezvoltare în care fiecare copil se află.
• Încurajăm dialogul cu copilul pentru ca acesta să primească explicații (pe nivelul lui de înțelegere) despre noua situația familială. Fără blamare, învinovățire, detalii legate de cuplu sau despre cine este sau nu vinovat. Copiii au nevoie să știe că, în ciuda separării cuplului, adulții din viața lor rămân părinții lor, că aceștia din urmă îi iubesc în continuare și că se vor preocupa să găsească împreună cele mai bune aranjamente pentru a avea grijă de ei. Același discurs să se regăsească în ambele case/cu ambii părinți. De asemenea, copilul să fie reasigurat de cele de menționate anterior ori de câte ori va fi necesar.
• E nevoie de o atenție sporită a adulților pentru a vedea când apar situații tensionate și stresante pentru copii. Recomandările menționate mai sus se vor adapta în funcție de nevoile specifice fiecărui copil. E recomandat ca părinții să accepte evaluarea și consilierea psihologică a copiilor, în cazul în care apar suspiciuni legate de provocările acestora la adaptarea la noua situație.
• Părinții sunt încurajați să participe la sesiuni de consiliere parentală, cu atât mai mult cu cât dinamicile familiale încep să se schimbe, dar și nevoile copiilor se schimbă (ex. în preadolescență și adolescență un băiat va avea nevoie de prezența tatălui mai mult decât a mamei).

Referințe:

• American Psychological Association. (2002, March 24). Children likely to be better adjusted in joint vs sole custody arrangements [Press release]. https://www.apa.org/news/press/releases/2002/03/custody
• Daw, J. (2002, June 1). Joint custody might be best option for children of divorce, study finds. Monitor on Psychology, 33(6). https://www.apa.org/monitor/jun02/custody
• Dolto, Francoise & Angelino, Ines, Când părinții se despart. Cum să prevenim suferințele copiilor, Trei, 2016
• Leach, Penelope, Când părinții se despart. Cum să ne ajutăm copiii să treacă prin procesul de separare, Multi Media Est Publishing, 2016
• Ricci, Isolina, Acasă la mama, acasă la tata – Ghidul complet pentru părinții despărțiți, divorțați sau recăsătoriți care își doresc să construiască două case primitoare pentru copilul lor, Herald, 2020