„O să fim o familie ciudată” mi-a zis, gândindu-se la toate numele de familie pe care fiecare dintre noi le purtăm. Ea pe al tatălui ei biologic, eu pe cel de fată, la care am revenit după divorț, el și copiii lui pe al lui.

Dacă eu aș lua numele Lui odată cu căsătoria, copilul meu ar rămâne singurul din familie cu alt nume; s-ar putea simți exclus din familia noastră complexă. Pe de altă parte, în condițiile în care fratele meu a murit recent, eu sunt singura care poate duce numele familiei de origine mai departe, oricât de desuet ar părea.

Sunt și femei care preferă să păstreze numele Lui după divorț, doar pentru a avea același nume cu copiii, pentru ca ei să aibă un sentiment mai profund de apartenență și continuitate. Pentru a nu apărea discuții inconfortabile la școală, între colegi sau prieteni. Deși dacă prima soție păstrează numele Lui la divorț, iar a doua nu vrea, din varii motive, să-l ia… vă las pe voi să găsiți finalul acestui scenariu. 

Deci cum ne vom numi??? Pentru unii poate fi un alt motiv de tensiune și ceartă, pentru alții o nouă ocazie de a se întări ca familie, de a discuta deschis și de a accepta că este ceea ce este. 

Dar este numele cel care ne desparte?

În cursul pentru specialiștii care lucrează cu familiile reconstituite, Ron Deal (unul din cei mai cunoscuți terapeuți și autori în acest domeniu) ne-a enumerat o serie de termeni folosiți în SUA pentru a numi o familie complexă:
stepfamily,
blended family,
merged,
combined,
instant,
bonus family,
recomposed,
reconstituted,
integrated,
binuclear,
step nuclear hybrid family,
baby mama drama.

Care e termenul în română? Familie vitregă. Știu, sună atât de urât și ne duce cu gândul direct la mama vitregă din Albă ca zăpada…

Cuvântul „stepfamily” începe să apară la căutări pe google în anii 1990 – 2000. Tot din acea perioadă începe să crească și rata divorțului.

În prezent 50% din căsătorii sfârșesc printr-un divorț, în UE 1 din 3 copii trăiește într-o familie monoparentală, iar mai bine de 60% din cei care se recăsătoresc divorțează din nou. Cu toate acestea, familia complexă/vitregă rămâne o „instituție incompletă” (Andrew Cherlin Phd). Nici măcar nu știm cum să ne numim!

În prezent, în SUA, blended family cu stepfamily se luptă în continuare în războiul dintre Nord și Sud, iar Europa rămâne fidelă termenului de stepfamily, deși cel mai potrivit ar fi „familie reconstituită” (de proveniență latină).

Mi-a plăcut varianta psihoterapeutei maghiare Bogar Zsuzsa care a propus denumirea de „familie mozaic”. Mi se pare atât de frumos și relevant. Personal, folosesc de cele mai multe ori „familie complexă”, deși recunosc că la fiecare postare bâjbâi cum să mă exprim…și-atunci, să fiu sigură că m-am făcut înțeleasă, trec „complexă/vitregă”.

Doar că familiile vitrege nu sunt neapărat vitrege, deși cu siguranță trăiesc în condiții vitrege. Mai ales în primii ani, când apar foarte mulți stresori: complexitatea situației, ambiguitatea, durerea trecutului, închegarea (ne)realistă a relației de cuplu, co-parenting, step-parenting, atașament, loialități și competiție, identitate – cine suntem noi, cine sunt eu în familia asta? etc. Această familie reunește, așadar, cei mai mulți stresori decât oricare altă familie.

Ce face, deci, un consilier pentru familiile reconstituite? Le ajută să se adapteze și să gestioneze anxietatea și panica. ESTE CEEA CE ESTE (indiferent de cum o numim), iar frumusețea acestei familii este în co-creare.  Nimic nu este bătut în cuie, totul trebuie discutat, clarificat, negociat. Poate ajunge epuizant, copleșitor, lipsit de speranță. Dar o familie complexă poate fi și vindecătoare. Poate da o voce atât adulților cât și copiilor, poate alina suferințe din trecut, fără a le nega existența. Poate oferi un model sănătos copiilor, mai multă siguranță și încredere și adulților, un spațiu de exersare a unor abilități. Poate chiar mai multă speranță și sens. Depinde însă de resursele noastre emoționale, de reziliența noastră, de flexibilitate și adaptabilitate, de onestitate și puterea de a te dezvălui și a rămâne vulnerabil în fața celuilalt, de asumare și autonomie, dar și multă bunăvoință și curaj de a merge mai departe.

Și-atunci, DA, MERITĂ!? Ca să răspund la întrebarea pe care mi-am pus-o și eu la rândul meu chiar la-nceput, și pe care o primesc de la clienții mei acum. 

Despre alte nume și cât de important e să discutăm cum ne vom spune unii altora după căsătorie, voi scrie mai încolo. Rămâneți pe fază!