Fb m-a anunțat că acum 2 ani sortam lego. Și a durat câteva zile bune…

Lego-ul a fost printre cele mai mari provocări ale fetelor mici (și pentru noi părinții!!). Pentru că l-au/l-am pus la comun de la început, când entuziasmul era mare, iar apoi a fost greu să-l împărțim, când a venit și momentul frustrărilor.

A fost frustrant pentru fete și a fost frustrant și pentru noi adulții. Am intrat cu toții, copii și adulți, în lupta de putere. Noi contra voi. Copilul meu vs copilul tău.

Și asta pentru că nu am știut atunci că dinamicile într-o familie complexă sunt cu totul diferite de cele dintr-o familie nucleară. Inițial ne-am gândit că fetele au nevoie să învețe să împartă, că e o abilitate pe care trebuie să o exerseze, iar noi părinții e nevoie să le spijinim.

Dar acum, uitându-ne în urmă, vedem cât de dificilă a fost pentru ele etapa asta de #blending. Prioritară nu era exersarea abilităților pentru vârsta lor, ci ar fi trebuit să fim atenți la contextul nostru nou de viață, de a trăi împreună, în care lor „li s-au întâmplat lucruri”; lucruri care nu erau în controlul lor. Dar ce era în controlul lor erau tocmai jucăriile!!!

Acum știm că, în condițiile date, jucăriile sunt obiectele lor personale și că au dreptul să le folosească și să le împartă cum/când vor ele, fără să le judecăm sau să avem noi adulții o altă agendă. Am avut așteptări nerealiste din partea copiilor să gestioneze „corect” o situație în care aveau și ei nevoie să simtă că pot controla ceva. Un context care și pentru noi adulții a fost copleșitor uneori.

Greșeli am mai făcut și vom mai face! Dar acum avem mai multe instrumente și cunoaștem mai multe! Iar ceea ce cred că e punctul forte al familiei noastre complexe este bunăvoința. Dorința de a (ne) înțelege și a colabora. De a ne cere iertare și de a găsi împreună soluții de a merge mai departe.