Luna decembrie a fost pentru mine o lună tare înălțătoare sufletește. Am avut ocazia să particip la toate activitățile organizate în școala fiicei mele (și au fost multe și taaaaare frumoase), dar repetițiile pentru concertul de Crăciun ce va avea loc mâine m-au transpus în copilărie, când de minim 2 ori pe săptămână mergeam la cor. (Și) așa am învățat disciplina și că e nevoie de un efort pentru a avea rezultate.
Și m-am gândit eu cum corul ăsta e ca o familie vitregă (voi reveni cu o postare legată de această denumire, că îmi cam dă bătăi de cap). Corul școlii e alcătuit din copii din diferite clase (de la primară la liceu), din educatori și profesori cu specializări diferite, dar și din părinți.
La primele repetiții fiecare cânta cum putea: unii mai încet și neîncrezător, alții mai tare și dornici de afirmare, unii bâjbâiau, alții mai falsau… exact așa cum e într-o familie vitregă când mai mulți oameni, adulți și copii (mă refer și la familia extinsă) sunt puși laolaltă și încearcă să „cânte” și să conviețuiască. Iar apoi, la fiecare repetiție mai apărea câte un instrumentist nou și trebuia să repetăm anumite bucăți din partitură, pentru a ne obișnui cu sunetul și unii cu alții, așa cum e nevoie să ne adaptăm la toate provocările ce apar pe parcursul unei familii complexe.
E nevoie de timp și mai multe repetiții, de înțelegere, dar și de cunoaștere a partiturilor (dinamici clasice observate prin cercetare) pentru a ne armoniza. Uneori unii mai scapă câte o notă sau o măsură, alteori alții grăbesc ritmul sau poate îl încetinesc. De asta cred că e atât de important dirijorul. Dirijorul (specialistul) mă gândesc că ar trebui să fie un catalizator, să-i ajute să se armonizeze, să vadă cât poate fiecare și să-i susțină, să-i încurajeze, dar și să urmărească partitura (arătând, când este cazul, eventualele așteptări nerealiste ale membrilor familiei și oferind o altă perspectivă). Pe de altă parte, poate să pună accente și să personalizeze interpretarea, astfel ca împreună corul să sune armonios.
Ce ziceți, sună mai bine familii în armonie decât familii vitrege??
*Am ales poza asta în memoria fratelui meu, fiind făcută acum mulți ani la o înregistrare a lui cu Sysound Records & Studios