Studiile din ultimii 20 de ani evidențiază cât de important este să fim afectuoși cu copiii noștri, ca ei să crească echilibrat, cu încredere mai ridicată, performanțe academice mai bune, o deschidere și comunicare mai bună între noi și ei, mai puține probleme psihologice și de comportament. Să devină adulți sănătoși și fericiți.
În 2010, cercetătorii de la Duke University au descoperit că bebelușii cu mame foarte afectuoase și atente cresc mai fericiți, mai rezilienți și mai puțin îngrijorați. Studiul a implicat aproximativ 500 de persoane care au fost urmărite pe perioada copilăriei mici până la vârsta adultă de 30 de ani. Când copiii aveau 8 luni, psihologii au urmărit interacțiunile mamelor cu ei, evaluând nivelul de afecțiune și atenție al mamei pe o scală de 5 puncte, de la „negativ” la „extravagant”. Aproape 10% dintre mame au prezentat un nivel scăzut de afecțiune, 85% au demonstrat o afecțiune normală și aproximativ 6% au arătat niveluri ridicate de afecțiune. După 30 de ani, aceiași indivizi au fost intervievați despre sănătatea lor emoțională. Adulții ale căror mame au arătat afecțiune „extravagantă” au fost mult mai puțin probabil să se simtă stresați și anxioși, în comparație cu ceilalți. De asemenea, aceștia au părut mai puțin ostili, nu aveau dificultăți în a interacționa cu ceilalți și nu prezentau simptome psihosomatice.
Cercetătorii implicați în acest studiu au concluzionat că oxitocina – hormonul fericirii – eliberată în perioadele în care copiii s-au simțit iubiți și conectați cu mama poate fi responsabilă pentru acest efect. De asemenea, cercetătorii au demonstrat că afecțiunea manifestată de mame le-a dat copiilor un sentiment de încredere.
Ulterior, în 2013, un studiu realizat de UCLA a constatat că dragostea și afecțiunea necondiționată de la un părinte pot face copiii mai fericiți din punct de vedere emoțional și mai puțin anxioși. Pe de altă parte, impactul negativ al abuzului asupra copiilor și lipsa de afecțiune afectează copiii atât din punct de vedere mental cât și fizic. Cercetătorii au constatat că lipsa de afecțiune poate duce la tot felul de probleme emoționale și de sănătate de-a lungul vieții. Stimă de sine scăzută, copilul se simte înstrăinat, e ostil, agresiv și nu reușește să lege relații cu cei din jurul lui. Ceea ce este cu adevărat fascinant este faptul că oamenii de știință cred că afecțiunea părintească poate proteja copilul de stresul copilăriei.
Un alt studiu, realizat în 2015 în cadrul Universității Notre Dame, a demonstrat că atunci când copiii primesc afecțiune din partea părinților, ei devin niște adulți mai fericiți. Mai mult de 600 de adulți au fost chestionați despre modul în care au fost crescuți, inclusiv despre cât de multă afecțiune fizică au primit. Atunci când părinții și-au manifestat afecțiunea, copiii deveniți adulți au prezentat mai puțin cazuri de depresie și anxietate. În schimb cei care nu au primit afecțiunea de care aveau nevoie, erau mai ostili și mai egocentrici, mai puțin capabili să înțeleagă perspectiva celorlalți.
De asemenea, cercetătorii au studiat și beneficiile contactului direct, piele pe piele, pentru sugari. Această interacțiune specială dintre mamă și copil ajută copiii să se calmeze. Copiii plâng mai puțin și reușesc să doarmă mai mult. Stimulează dezvoltarea creierului. Potrivit unui articol din revista de specialitate Scientific American, copiii din orfelinate aveau niveluri mai ridicate de cortizol (hormonul stresului) decât cei care locuiau cu părinții lor. Totodată, cercetătorii au descoperit că aceștia au un nivel mai scăzut de vasopresin – un hormon care joacă un rol important în creare de relații cu semenii – comparativ cu ceilalti copii. Articolul face referire la situația copiilor din orfelinatele din România anilor `90 și la copiii adoptați de familii americane.
Cum ne manifestăm afecțiunea?
Virginia Satir, unul dintre cei mai influenți psihoterapeuți americani, spunea că avem nevoie de 4 îmbrățișări pe zi pentru a “supraviețui”, 8 îmbrățișări pe zi pentru a ne întreține și 12 îmbrățișări pe zi pentru a ne dezvolta. Dacă am pune pe hârtie de câte ori ne-am îmbrățișat copilul, poate nu ne-ar ieși la socoteală, dar ce altceva am putea face să ne conectăm cu copilul?
Faceți-i copilului masaj. Mai multe studii subliniază beneficiile masajului atât asupra adulților cât și asupra copiilor. În timpul examenelor, a unor perioade de spitalizare sau alte evenimente stresante, masajul este o metodă eficientă de a reduce anxietatea, dar și o modalitate bună pentru părinți de a se conecta cu copiii lor, atât din punct de vedere fizic cât și emoțional.
Dansați împreună. Diferite stiluri sau, mai bine zis, în stilul propriu – al dvs și al copilului. În brațe sau cu el pe umeri. Încercați diverse poziții de yoga în tandem. Nu vă sfiiți să faceți „scheme” și giumbușlucuri care vor aduce copilului bucurie, dar și încredere.
Săriți pe trambulină împreună. Inventați jocuri în care să ajungeți la un contact fizic direct – jocul „de-a mâncatul”. Cu ce să-ncep? Cu degetul mic? Cu obrăjiorul? Cu laba piciorului? Cu burtica? Fiicei mele îi place să ne jucăm de-a „prinde-mă și nu mă mai lăsa” (pe trambulină). Când alerg după ea ca să o prind, îi strig „ești a mea, nu te mai las, nu te mai las să pleci nicăieri”. Îi dau pupici și o îmbrățișez. Ea se preface că vrea să scape, iar eu mă prefac că nu reușesc să o țin. Că nu mai am putere sau nu am suficientă forță. Că-mi alunecă mâinile. Un joc de conectare care ei îi face bine. Și ea știe asta. De asta îl și cere.
O altă variantă a jocului descris mai sus e cea când eu alerg după ea și-i strig că am să o prind, „doar eu sunt aia mare, cu gura mare, care poate să strige și să o certe”. Un joc prin care se echilibrează relația dintre noi, un joc de „putere”. Un mod de a-mi recunoaște greșelile, dar și o asigurare că o iubesc. Rămâneți, așadar, afectuoși chiar și atunci când vă disciplinați copilul. Pe măsură ce vorbiți cu el despre ce a făcut greșit, puneți-i mâna pe umăr, mângâiați-l pe obraz, iar la sfârșitul conversației, îmbrățișați-l. Arătați-I că îl iubiți, chiar dacă nu sunteți mulțumiți de comportamentul lui.
Desigur, îmbrățișați-vă copilul cât mai des. Creați-vă o rutină. Asigurați-vă că îi dați copilului o îmbrățișare în anumite momente ale zilei, cum ar fi înainte de a pleca la școală, când ajunge acasă de la școală și înainte de culcare. Dar nu vă sfiiți să-l strângeți în brațe ori de câte ori aveți ocazia. Mai ales în momentele acelea în care simțiți că vă plesnește inima de iubire pentru el. Când o astfel de îmbrățișare îl va face să se simtă iubit și dorit, că el este (în acel moment) cel mai important pentru dvs.
Dar, într-un final, nu exagerați. Mai ales când copilului nu-i plac astfel de manifestări. Respectați-i nivelul de confort și țineți cont că va trece prin diferite etape. Dacă la vârste mai mici, copilul se bucură, cere și așteaptă îmbrățișările, odată cu începerea școlii el se va desprinde tot mai mult. Asta nu înseamnă că nu are nevoie de conectare fizică, ci doar de a găsi alte modalități prin care să ne exprimăm afecțiunea.
Sursa:
Parental Warmth and Affection, Child Trends, 2002,
Can a mother’s affection prevent anxiety in adulthood?, Amanda Gardner, Health.com, 2010
How Important Is Physical Contact with Your Infant?, Katherine Harmon, Scientific American, 2010
Lack of parental warmth, abuse in childhood linked to multiple health risks in adulthood, Enrique Rivero, Journal Proceedings of the National Academy of Science, 2013
Parent’s Touch, Support & Play Vital to Kids’ Happiness as Adults, Darcia Narvaez, Notre Dame News, dec. 2015